Florentin Petre trăiește a doua tinerețe la ȚSKA

Florentin Petre trăiește a doua tinerețe la ȚSKA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentin Petre și coechipierii lui au fost premiați pentru câștigarea campionatului sâmbătă, chiar la finalul jocului cu marea rivală, Levski, meci încheiat la egalitate, 1-1.

Cu toate că partida nu mai conta decât pentru palmares, orgoliile au făcut ca un meci aparent fără miză să fie foarte disputat, atât pe teren, cât și în tribune. Pe teren, cei de la ȚSKA trebuiau să-și demonstreze superioritatea față de adversar și își doreau să rămână neînvinși în campionat. În tribune, 16.000 de fani alb-roșii erau pregătiți să celebreze cel de-al 31-lea titlu din istoria clubului. Rivalii de la Levski țineau cu tot dinadinsul să le strice sărbătoarea. Au rupt scaune, au făcut scandal, au avut probleme cu poliția, dar nu au reușit să schimbe deznodământul.

Meciul? Unul aprig disputat, cu oaspeții la timonă în primele minute și cu Petre, singurul jucător al ȚSKA-ului care le putea ține piept. Și pe stânga, și pe dreapta, atât în față, cât și în spate, „Piticul” a alergat după balon, a recuperat nenumărate mingi și s-a aflat de câteva ori chiar și la finalizare, însă lipsa de inspirație a făcut ca sărbătoarea să nu fie încununată și cu marcarea unui gol. Într-un cuvânt, Petre este piesa fără de care echipa nu merge, este motorul ei.

Jucătorii au fost dezbrăcați de fani

Scorul final, 1-1, a fost bun pentru toată lumea, iar fiesta putea începe. După o scurtă trecere pe la vestiare, jucătorii au venit în fața suporterilor pentru a primi medaliile de campioni. Artificii, confetti, refrene celebre și multă șampanie. La final, nebunie generală. Fanii au invadat gazonul, făcând imposibilă ieșirea jucătorilor de pe teren. Tricouri, pantaloni, poze smulse ca amintire, celebra tăiere a plaselor porților… Într‑un final, la mai bine de o oră de la premiere, totul s-a mutat în vestiar, acolo unde jucătorii au băut din nou șampanie, au cântat și s-au bucurat.

Susținut și de steliști

La plecarea de la stadion, Petre a avut surpriza să întâlnească un grup de suporteri din România, ultrași ai echipei Steaua. Aceștia au fost prezenți la meci, dat fiind faptul că între galeria celor de la ȚSKA și cea a Stelei există o relație foarte strânsă de prietenie. Cei 20 de ultrași steliști s-au întâlnit cu „Piticul”, fără însă să existe discuții neplăcute, ținând cont de trecutul dinamovist al românului.

"După meci am rămas fără tricou. Au încercat fanii să mă dezbrace și de pantaloni, dar nu au reușit. Oricum, eram pregătit pentru asta. Mai aveam o pereche pe dedesubt!" – Florentin petre, mijlocaș ȚSKA Sofia

4 titluri de campion are Florentin Petre în palmares: trei cu Dinamo și unul cu ȚSKA Sofia

VIDEO / Vezi aici cum a sărbătorit Florentin Petre și coechipierii săi câștigarea titlului

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online